George Finiș, artistul care ne-a cântat și încântat cu prestațiile sale pe toate scenele pe care a urcat a plecat pentru a susține ultimul concert. Membru al Ansamblului Artistic ”Ciprian Porumbescu”, George Finiș a murit la numai 61 de ani, răpus de acest blestemat virus care ne afectează viețile de mai bine de un an. Virusul l-a trecut în lumea celor drepți, dar nu a putut ucide și ceea ce a creat și a construit îndrăgitul interpret în mulții săi ani de carieră artistică. A câștigat trofeul ”Floarea din Grădină”, o dovadă în plus a talentului său, dar și a muncii pe care a depus-o necontenit. Chiar și de pe patul spitalului și-a exprimat optimismul și încrederea, precum și speranța că va reveni pe scenă. Din păcate, nu o va mai putea face. Va dăinui însă veșnic prin creațiile sale. Ansamblul Artistic ”Ciprian Porumbescu” Suceava va fi mai sărac, iar golul lăsat de George Finiș nu va putea fi umplut niciodată. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o vor putea face începând de luni, 19 aprilie, la Capela Cimitirului Pacea Nou, începând cu ora 14.00. La dorința familiei, va fi condus pe ultimul drum în costumul popular pe care l-a îndrăgit atât de mult. Înmormântarea va avea loc marți, 20 aprilie, la prânz, la Capela Cimitirului Pacea Nou.
George Finiș, ultimul concert
